Gravidelor despre HIV/SIDA

HIV — virusul imunodeficitar uman- agent patogen specific oamenilor, care distruge sistemul imun şi provoacă maladia.

SIDA — sindromul imunodeficitar achizitionat- un complex de simptoame determinate de lipsa sau capacitatea scazută a sistemului de protejare a organismului de boli.

Infecţia HIV/SIDA se poate transmite prin lichidele biologice, care sunt:

  • sîngele
  • sperma
  • secretul vaginal
  • laptele mamei

Calea cea mai periculoasă de raspîndire a infecţiei HIV este molipsirea prin sînge şi obiecte contaminate. Deosebit de mare este riscul infectării prin ace şi seringi contaminate, folosite repatat fără a fi dezinfectate, ceea ce practică frecvent consumatorii de droguri intravenos.

Infectarea pe cale sexuală poate avea loc prin contacte heterosexuale, homosexuale şi prin sexul oral. Se atestă riscul mai sporit de infectare la femei şi parteneri pasivi în relaţii homosexuale. Schimbul des al partenerilor, relaţii sexuale ocazionale, cu persoane care oferă servicii sexuale contra plată, cu utilizatorii de droguri, sexul neprotejat majorează riscul infectării.

Riscul infectării de la mama infectată la făt şi prin alăptarea la sîn este de circa 25%.

Infecţia HIV prezintă următorul pericol pentru femeia gravidă şi viitorul copil:

  • graviditatea este un factor nefavorabil în primul rînd pentru femeia HIV pozitivă, acest proces fiziologic poate agrava evoluţia bolii, provoacă apariţia maladiilor concomitente
  • la femei gravide HIV pozitive este riscul avortului spontan
  • probabilitatea naşterii copilului infectat la gravide HIV pozitive poate atinge pîna la 25-35%
  • există riscul infectării nou născutului şi prin alăptarea la sîn.

Pentru evoluţia favorabilă a sarcinii şi naşterea copilului sănătos trebuie de prevenit riscul infectării prin:

  • evitarea relaţiilor sexuale timpurii înainte de căsătorie
  • adresarea la medicul de familie sau la serviciul de planificare familială înainte de căsătorie pentru consultaţii şi efectuarea testului necesar
  • între testele recomandate înainte de căsătorie este şi testarea la markerii HIV. Acest test se recomandă şi în timpul gravidităţii – în prima şi a doua perioadă a sarcinii; tinerilor căsătoriţi şi femeilor gravide li se asigură dreptul la examen medical gratuit.
  • testarea la HIV se efectuează doar după consiliere pretest care se fac în instituţiile medico-sanitare publice şi private abilitate şi acreditate, precum şi în cadrul serviciilor de sănătate pentru tineret acreditate în modul stabilit de lege
  • reţinerea de la relaţii sexuale cu parteneri ocazionali, cu persoanele care oferă servicii sexuale contra-plată, cu consumatori de droguri
  • evitarea relaţiilor sexuale extraconjugale, respectarea fidelităţii în cuplu şi fată de parteneri
  • interzicerea drogurilor, utilizării instrumentariului injectabil şi cel de manichiură în comun cu alte persoane
  • practicarea sexului protejat şi utilizarea prezervativului în orice contact sexual

În cazul obţinerii rezultatului pozitiv la femeia gravidă:

  1. rezultatul testului este predestinat doar medicului şi persoanelor testate
  2. în cazul depistării infecţiei HIV la femeia gravidă la solicitarea şi cu acordul ei medical comunică acest rezultat soţului sau altor membri ai familiei
  3. în cazul depistării infecţiei HIV la termenii precoce ale gravidităţii, luînd în consideraţie riscul potenţial naşterii copilului infectat, femeia are dreptul de a lua decizie privind intreruperea sarcinii. Luarea deciziei este inadmisibilă presiune şi forţare din partea lucratorilor medicali
  • instituţiile medico-sanitare publice specializate de profil dispun de preparate antiretrovirale eficiente pentru prevenirea infecţiei HIV de la mamă la făt. Aceste preparate se utilizează după prescripţia medicului în ultimele săptămîni ale sarcinii, în timpul naşterii şi în primele zile ale nou născutului

Virusul HIV nu se transmite prin:

  1. salivă
  2. sudoare
  3. lacrimi
  4. strîngere de mîină,îmbrăţişare, sărut, tuse, strănut
  5. relaţii habituale la domiciliu, contacte la serviciu, studii, în transport public, piscine, saune, băi, alte obiecte sportive şi de recuperarea sănătaţii, utilizarea comună a veselei de bucătărie, tacîmurilor
  6. îngrijirea persoanelor infectate cu HIV, îngrijirea copilului de către mama HIV infectată (necesită doar respectarea regulilor igienice elementare cu excluderea contactului cu sînge şi lichide biologice care conţin sînge)

Naşterea şi îngrijirea nou-născutului la femeile infectate cu HIV are loc:

  • în instituţiile specializate ca Institutul Ocrotirii Sănătaţii Mamei şi Copilului (Chişinău) şi Maternitatea din mun. Bălti
  • pentru a profita de asistenţa obstetricală la instituţiile numite necesită prealabil adresarea la medicul de familie la locul de domiciliu
  • este inadmisibilă alăptarea la sîn de la lăuzele vecine
  • pentru primul an de viaţă nou născutul este la alimentaţie artificială, care sunt gratuite
  • îngrijirea copilului este obişnuită (înfăşarea, scăldarea, îngrijirea pielii, pregătirea amestecurilor lactate şi alimentaţia) şi nu prezintă riscul infectării.

Medic-ordinator patologia sarcinii Nr.2
categoria superioară
Elena Lupan