Află rețeta succesului a medicului ginecolog Iurie Punga

Un chirurg desăvârșit la muncă și un soț exemplar acasă. Află rețeta succesului a medicului ginecolog Iurie Punga.

Și-a început cariera din poziția de infirmier și a urcat consecvent treptele muncii, sacrificiului și dăruirii, pentru a atinge împlinirea profesională. Medicul ginecolog Iurie Punga, pe lângă faptul că este un chirurg desăvârșit, mai este și un continuu creator de punţi dintre viaţă și moarte. Atunci când pune mâna pe bisturiu, știe că nu are dreptul să dea greș. De dibăcia mișcărilor sale depind cel puțin două destine.

După minute bune petrecute în sala de operație, ochii doctorului sclipesc. I-a ieșit intervenția așa cum și-a propus, iar acesta e cel mai frumos compliment care i se poate face. Iurie Punga este șeful secției ginecologie septică de la Spitalul Clinic Municipal Nr.1. În fiecare zi operează femei, multe dintre ele în stare gravă sau chiar lipsite de speranță.

„Este cel mai minunat doctor. Cel puțin eu, în ultimii 10 ani de când fac tratament, am înțeles că este un om care vorbește puțin dar face mult!”, a povestit una dintre paciente.

Aceasta este una dintre miile de paciente pe care Iurie Punga a repus-o pe picioare. Doctorul, modest din fire, își numără anii petrecuți la spital în chipurile fericite care așteaptă să fie externate.

„Când vezi o pacientă care e internată în stare extrem de gravă și apoi o vezi la externare în bucuria rudelor și a copiilor. Mai ales că noi lucrăm cu complicațiile septico-purulente la paciente în perioada post-natală și e clar că aici este o responsabilitate și în fața copiilor care au rămas acasă, și în fața rudelor”, a menționat doctorul Iurie Punga.

Chiar și după decenii întregi de experiență în domeniu, medicul recunoaște că nu ar reuși să facă nimic dacă nu ar avea alături echipa de profesioniști de la Spitalul Clinic Municipal Nr.1. Alături de ei, nicio încercare nu pare prea mare.

„O persoană nu poate să hotărască o problemă dacă nu are o echipă de colegi, unde sunt implicați mai mulți medici anesteziști. Dacă știi că ai în spate o persoană cu experiență”, a spus acesta.

A ținut pentru prima dată bisturiul în mână când avea 26 de ani. Speranțele-i tinerești au fost alimentate periodic de propuneri tentante care veneau din afara țării. Nici salariul mai mare, nici statele mai dezvoltate, nici renumele internațional nu l-au putut convinge pe Iurie Punga să plece din Moldova. Și nu a regretat nici pentru o clipă decizia luată.

„Prietenii mei, care au început alături de mine, lucrează și în Franța, și în Germania. Noi ne mai întâlnim periodic și îmi reproșează de ce nu am plecat la vremea mea. Eu sunt mulțumit de ceea ce am atins”, a explicat doctorul.

Chirurgii sunt mai întâi oameni, iar greșelile nu le sunt străine. Iurie Punga a învățat să-și trateze erorile cu maturitate, să le accepte și să le transforme în realizări.

„Un chirururg nu poate să nu aibă nereușite în carieră. Principalul este să fie analizată problema și pe viitor să te străduiești s-o eviți”, a mai povestit Iurie Punga.

Cei care îl cunosc pe chirurgul Iurie Punga știu că cea mai mare pasiune a lui sunt pacienții. Chiar și în zilele de odihnă sau de concediu, doctorul evadează la spital. Este convins că rețeta succesului este ascunsă undeva la mijloc între pasiune și dăruire.

„Fără asta nu mergi înainte. Ca să devii un specialist bun, permanent trebuie să fii atașat de serviciu. Îmi amintesc, când eram mai tânăr făceam câte 18-20 de ture, nu ieșeam din spitale”, a dezvăluit acesta.

După ce se asigură că toți pacienții sunt în afara oricărui pericol, doctorul se retrage acasă. Pentru el, acesta este locul unde se detașează, uită de toate și își împarte dragostea și atenția cu soția și cu fiica.

Fiind și ea medic, Jana Punga știe ca nimeni altul cât de greu este să reușești să fii un exemplu și la muncă, și acasă. Chiar dacă este căsătorită cu Iurie Punga de 31 de ani, femeia vorbește și acum despre el cu emoție: „Bunătatea. Ca și toți medicii el este bun, săritor la nevoie, atent. Aceste calități nu pot fi ținute doar pentru pacienți. Ele se extind și asupra celor apropiați. Simt un sprijin. Simt că în casă este tată și soț. Așa cum la muncă este atent cu pacienții, acasă este cu noi”.

Îi recunoaște meritele profesionale. Știe că are acasă un om cu literă mare. Dar mai ales, îi este recunoscătoare pentru că în tot acest răstimp, doctorul veșnic ocupat de la Maternitatea N:1 nu a încetat nici pentru o clipă să fie bărbatul care a făcut-o cea mai fericită femeie din lume.

„Sunt o femeie fericită. Am un soț iubitor și grijuliu, am o fiică minunată. Suntem o echipă și suntem fericiți”, a menționat cu entuziasm Jana Punga, medic oncomamolog.

/www.realitatea.md/