40% dintre femeile din Moldova consumă alcool în timpul sarcinii!

40% dintre femeile din Moldova consumă alcool în timpul sarcinii! Medic: Au fost cazuri când mamele veneau în stare de ebrietate, iar fătul se năştea alcoolizat.

În Republica Moldova, aproximativ 40 la sută dintre femeile însărcinate își permit să bea alcool, uitând de faptul că orice pahar poate să-l nenorocească pe viitorul copil. Este o constatare a medicilor obstetricieni, potrivit cărora, aceste femei sunt din familii cu venituri mici, iar doctorii le văd în față doar când vin să nască.

Obstreticianul Cristina Ipati spune că au fost cazuri când viitoarele mame veneau în stare de ebrietate, iar fătul se năştea alcoolizat. De regulă, astfel de femei nici nu vin la consulţaii pe parcursul sarcinii.

„Vin mame în naștere, cu miros de alcool vădit. 90 % dintre ele neagă că au consumat alcool. Sunt copii care nici au putere să plângă căci sunt alcoolizaţi. Colegii noștri din raioane îmi spun că acolo situația este mult mai critică și se întâlnesc des așa cazuri”, spune Cristina Ipati.

Experții afirmă că un copil, a cărui mamă a consumat alcool în timpul sarcinii, ar putea avea un comportament agresiv și poate deveni chiar un criminal: „Este așa un fenomen în popor unde se spune că un pahar de vin ar fi de folos pentru sarcină, chipurile întărește sângele. În realitate e altfel. Alcoolul foarte mult dăunează embrionului și fătului și totalmente pătrunde la făt. Aceste persoane la vârsta de adult au un comportament neadecvat, sunt potențiali criminali, sunt bolnăvicioși. Pe parcursul sarcinii cel puțin 30-40 la sută dintre femei măcar o dată consumă alcool”, spune Iurie Dondiuc, directorul Spitalului Municipal nr. 1.

Chiar dacă medicii insistă ca viitoarele mame să nu consume băuturi tari în cele nouă luni de sarcină, unele femei nu le dau crezare. Alina Micul are trei copii acasă, iar acum se află în aşteptarea celui de-al patrulea. Femeia în vârstă de 23 de ani spune că s-a întâmplat să bea vin roșu pentru a-şi normaliza nivelul de hemoglobină în sânge.

Potrivit unui studiu internaţional, Republica Moldova se află pe locul doi după consumul de alcool pe cap de locuitor.

/www.realitatea.md/